Balada Mihaelei:
"În odaia rece de la Sofitel,
Proaspăt dată-afară din vechiul castel,
Plânge şi suspină puria domniţă,
Că se-mpute treaba, nu-i mai merge fiţă;
Elan Schwartzenberg, soţul măscărit,
De boema nimfă s-a cam sictirit,
Şi i-a dat cu flit… i-a suflat în vele,
Invitând-o sincer să doarmă sub stele.
Asta s-a-ntâmplat, după ce năiada,
A vrut să se-ntoarcă ştiţi cum ţiind coada…
Despre noaptea aceea, noapte de bănat
Iată ce şi cum s-ar fi întâmplat:
Latră cânii-n curte, noaptea jumătate,
La castel în poartă oare cine bate?
“Eu sunt, Şvarţi dragă, fosta soţioară;
Eu, şi vreau acasă, ca odinioară!
Jur că nu mai plec, nu de astă dată…
Fie-ţi dară milă şi primeşte fată!
Hai, deschide poarta… că mi-e frig de mor,
Vântul suflă rece… vreau în dormitor!”
Elan stă şi-ascultă… îi deschide poartă,
Şi vorbeşte astfel către ex-consoartă:
“Ce zici, Mihaelo? Vrei encore une fois?
Nu mai blugi cu penis? Nu menage à trois?
Gata zbenguiala? Vrei să fii iar doamnă?
Apăi fata tatii şi-a lui Ayan mamă…
Să te-ntorci drăguţă la Oţilu’ tău,
Că el e potentul… io îs băbălău!
Şi să uiţi de mine şi milionul meu,
Nu mai cred în tine… iaca, mi-s ateu!
Cât priveşte pruncul ce mi l-ai fătat,
Nu vreau ca s-ajungă vreun copil ratat,
Ce stă-n zece case, p-unde stă şi mă-sa,
Şi-are zece taţi, cu cari umblă dânsa.
Aşa că te rog, de mai ai gândire,
Barem câte albe, dar vopsite fire,
Să aduci copilul şi să-l laşi acasă,
Să am grijă singur ca normal să crească.
Apoi piei, năluco! Fugi în lumea ta…
Fii o piţi bună! Că mamă eşti rea!”
În odaia rece de la Sofitel,
Proaspăt dată-afară din vechiul castel,
Scrie Mihaela, clocotind în spume,
O depeşă tristă către-ntreaga lume;
Poate-o crede ţara şi poate-o ajută,
Că ea e un victim… Elan e o brută!
Nu mai vrea nimica, doar să fie pace!!!…
Ce spuneţi de dânsa, bine ori rău că face?!"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu