Ramona Gabor cu mai putine silicoane

sâmbătă, 27 iunie 2009
Da,va asteptati dupa titlu o micsorare a sanilor insa nu despre asta este vorba.Sora Monicai,mai avea si altundeva silicoane,si anume in...gambe.Pentru a scapa de inesteticele paranteze aceasta a apelat la aceasta operatie care necesita anumite sacrificii pentru un model de asemenea talie.
Timp de trei luni nu avea voie sa poarte tocuri mai mari de 5 cm,insa Ramona nu a tinut cont de sfaturile medicului si din acest motiv a trebuit sa indure o alta operatie.
Medicul ei estetician declara
“Ramona este unul din cazurile cu indicaţie certă pentru modelarea gambelor cu implanturi siliconice. Rezultatele au fost uimitoare, dar indicaţiile post- operatorii nu au fost respectate. După o astfel de operaţie, timp de minimum trei luni nu ai voie să mergi pe tocuri mai mari de 5 cm. Din păcate, programul Ramonei nu i-a permis un astfel de repaus, pentru că a avut nenumărate prezentări de modă. Abia ajungea la pansamente, iar operaţiile la picioare s-au închis mai greu decât ar fi fost normal. La trei luni de la operaţie, când a venit la consult, am constatat că poziţia acestora era deja anormală şi am hotărât să le scoatem”
Poate pe viitor va fi mai atenta,sa fie nevoita sa-si scoata sa alte silicoane...

Funny

vineri, 26 iunie 2009

A murit Michael Jackson


Superstarul pop s-a stins la varsta de 50 de ani in urma unui stop cardiorespirator joi spre vineri noaptea.Cantaretul american avut grave probleme de sanatate,in ultima vreme mergand in pijamele pe strada si cu masca chirurgicala.Se zvonea ca ar fi suferind de cancer de piele,insa in ciuda tuturor zvonurilor,Jacko s-a hotarat sa inceapa un proiect maret:50 de concerte cu care putea sa isi reafirme statutul de superstar.
Slabit,nu putea face fata ca alta data numerelor de dans cu care obisnuise publicul insa situatia financiara precara pe care o avea in urma numeroaselor procese de molestare a mai multor copii,l-a determinat sa continue acest grandios turneu de revenire.
Pacat ca nu ne-a mai putut incanta cu melodiile arhicunoscute si cu showul energic de alta data.
Dupa acest final fulgerator sigur incasarile la albume vor creste foarte mult si vor aparea multe documentare cu viata acestuia.Acum americanii care l-au ridiculizat isi vor da seama ce artist au pierdut.

Dan Diaconescu Direct vs Luis Lazarus

miercuri, 24 iunie 2009
Dupa ce pret de sute de editii pseudo-justitiarul noptii isi punea in dificultate si ultimul neuron la Diaconescu,acum acesta a ajuns sa muste mana ce l-a hranit.Nu ca DDD ar Alba-ca-Zapada,insa datorita lui acest jurnalist cu zece mastere si o suta de facultati a ajuns cunoscut.Lazarus acum se cearta ca la usa cortului cu Diaconescu prin intermediul emisiunii sale de pe Kanal D.El nu isi da seama cat de ridicol este,spunand ca o intreaga natiune il priveste(saracu de el) si ca este un mare intelectual in comparatie cu Nikita si Magda Ciumac.Toata gloata cea vestita de pseudo-vedete oligofrene s-au aliat impotriva mogulului de garsoniera CF1,pentru ca nu au primit niciun ban promis de "domnu' Dan"pentru prestatiile nocturne.
Acum Luis vine la rampa cu o tuta Pamela care a facut sex cu Dan Diaconescu,care DDD la randul lui spune ca de fapt Lazarus s-a culcat cu aceasta dansatoare(cu-i pasa?!).
Vreti circ pe timp de criza? Luati de'aci ca e pe gratis!

Delia si iubitul ei-interzis in clubul din Herastrau?

marți, 23 iunie 2009

Englezii rad in hohote de GPS-ul în limba română,ultim episod regina

miercuri, 17 iunie 2009

Si mie in vine rad:D

Vanghelie e pe val...din nou!

marți, 16 iunie 2009
Dupa "almanahe" si "care este",Marian Vanghelie nu a reusit sa pronunte din prima,a doua,a treia cuvantul celui mai cunoscut motor de cautare"Google".Poate isi face el un "Goagal"pe persoana fizica.
Citate celebre al omului politic Marian Vanghelie:
În România, dacă n-ai un dram de putere şi un pic de bagabonţeală, nu rezolvi nimic.
În ultimii cinci ani este anormal să mergem cu maşinile şi cu transportul în comun care mergem.
Având o relaţie foarte bună cu cadrele didactice, m-au sunat o profesoară de limba română.
Nu ştiu la ce echipă joacă Horia-Roman Patapievici.
Nu există fiinţă umană, fie că locuieşte în Africa, în Asia sau în Rahova, care să nu fi văzut un film, să nu fi rupt o floare, o fată sau un băiat, după cazul care este fiecare.
E o fată tânără care am tot respectul din punctul meu de vedere.
Cine nu are loc de mine... nu mă interesează... să se înghesuieşte!
Am auzit nişte băieţi simpatici aseară, pe la televizor, şi îi trimit să se ducă dracu’ la muncă sau să citească câteva almanahe, să vadă exact ce înseamnă şi ce poate să cuprindă un capitol bugetar.
Sunt oameni tineri, oameni care sunt prezenţi aici în faţă şi pe care vreau să le mulţumesc.
De când mă ştiu eu copil, mă urcam în pom şi mâncam corcoduşi.
Eu am să-l scot pe Gigi Becali din politică, pentru că Gigi Becali m-a scos pe mine din sărite.

Rezultat sondaj

luni, 15 iunie 2009

Credeti ca Elena Basescu(EBA) ne va face de ras in Europarlament?

Da 64%
Nu 24%
Nu stiu 1%
Nu ma intereseaza 9%

Le multumesc celor care au raspuns.
Trageti singuri concluziile!

Monica Columbeanu acuzata si de Damaschin

vineri, 12 iunie 2009
Dupa episodul cu Oana Zavoranu,Monica Columbeanu a reusit sa rascoleasca trecutul sau sifonat.Dan Diaconescu a inceput din nou ancheta despre viata Monicai Gabor,la care a participat cu succes interlopul bacauan Damaschin.Acesta a declarat atat ca Monica a fost dama de companie,urmand a fi dusa in Elvetia pentru prostiutie dar si ca Ramona Gabor ar fi intretinut relatii sexuale cu Irinel Columbeanu cu stirea sotiei.
Si Nati Meir care are pica pe Oana Zavoranu isi apara purtatoarea de cuvant prin stilul caracteristic
„Oana Zăvoranu a spus că am o relaţie intimă cu Monica. Eu sunt familist. O avertizez pe Zăvoranca, dacă încă o dată aminteşte numele meu, a doua zi dimineaţă se va trezi cu un proces intentat de mine în care îi voi cere 10 milioane de euro despăgubiri, încât va trebui să-şi vândă şi pielea ei, şi pe cea a lui Pepe pentru a putea plăti”, a declarat Meir pentru „Acces Direct”

La toate declaratiile negative cat si aparitia unor filmutele porno in care Columbeanca pare a fi protagonista,aceasta a declarat calma si neclintita:
„Nu m-am uitat deloc la televizor. Te rog nu-mi spune nimic... Nu se mai poate cu atâtea minciuni. Te rog, nu-mi strica buna dispoziţie. Acum sunt concentrată pe altceva. Trebuie neapărat să-mi iau examenele. Acum nu vreau să mă deranjeze nimeni. Nu vreau să fiu deranjată de la traiectoria mea care, zic eu, este una bună. După ce termin cu licenţa, putem vorbi şi despre aceste lucruri!”.

Lumea nu mai poate cu Monicaca Columbeanu care face nimic si anunta prin presa ca:
  • are x soferi/asistenti/garzi de corp
  • y masini de lux de sute de mii de euro
  • ofera cadouri sotului de zeci de mii de euro
  • este supermodel international
  • este intelectuala,cizelata,citeste carti recomandate,cuvinte din DEX si almanahe
  • este o doamna si nu isi permite sa isi strice imaginea la emisiuni
  • are o emisiune la B1 Tv(ma scuzati)cu un rating 100.
Concluzie:Daca este doamna cum se crede:
  • ar sta acasa sa-si vada de familie
  • nu ar merge la toate emisiunile tv pentru bani
  • ar pastra pentru ea cartile citite si cuvintele din DEX(cizelarea s-ar vedea prin comportament,exprimare,educatie)
  • ar fi mai modesta,si nu o parvenita cu aere de vedeta

Catinca Roman,cleptomana

joi, 11 iunie 2009

Catinca Roman,fiica cea mare a proaspatului casatorit,Petre Roman pare a suferi de cleptomanie.Faptul ca aceasta are tendinta de a fura sume importante de bani sunt confirmate de mai multe vedete care la un moment dat au colaborat cu creatoarea de moda.
Doina Levinta,Corina plus alti prieteni ale Catincai isi aduc aminte ca dupe o intalnire cu ea,le-au disparut tuturor bani din portofel.Se pare ca doamnei Roman ii place sa traiasca pe picior mare,fiind mare amatoare de lux si baietei mult mai tinerei,iar salariul de cateva mii de euro nu ii este de ajuns pentru stilul de viata adoptat.
Acestea sunt declaratiile mai multor vedete autohtone care se plang ca au fost furate in trecut de Catinca:
Doina Levinta:
"E o poveste de vreo doi ani, despre care am auzit de la unul dintre asociatii lui Dan, care are un magazin. Catinca a fost la el, iar la scurt timp dupa ce a plecat omul a constatat ca-i lipsesc 40 de milioane de lei vechi. Imediat a facut legatura cu fiica lui Petre Roman, pe care a sunat-o si i-a spus ca a fost surprinsa de camere video in timp ce lua banii din birou. Din cate stiu Catinca a inapoiat intreaga suma"

Corina:
"In urma cu un an si ceva, doi ani, chiar Catinca Roman mi-a propus o sedinta foto pentru revista "Tabu", unde ea lucra la vremea aceea. Shootingul a avut loc la Club Gaia. Eu eram insotita de Laura Vargalui, stilista mea. Catinca a venit cu fotograful, care a fost mereu cu aparatul pe langa noi. Singura care a plecat de acolo in mai multe randuri a fost Catinca. Abia dupa ce s-a terminat totul si am urcat in masina mi-am dat seama ca mi s-a furat portmoneul. Aveam nu doar actele, ci si suma de 2.000 de euro, aproximativ. M-am gandit ce s-a intamplat in ziua aceea, cand eu am ajuns la locatie direct de acasa, si mi-am amintit ca la un moment dat Catinca a disparut, motivand ca pleaca sa-si ia fetita de undeva. Eu tot schimbam tinutele cu Laura, fotograful cauta cadre noi, geanta mea era undeva prin club, pe un scaun. Catinca s-a intors dupa vreo doua ore, cand eram deja pe final, si fiecare a plecat la treburile lui. Nervoasa, am mers direct la politie, unde mi s-a spus ca nu au ce sa faca decat daca-i chem pe toti cei care au fost de fata la poligraf. N-am facut-o pentru ca mi-a fost rusine pur si simplu"

Parteneri greci furati de Catinca,spusa de un anonim:
"Pe vremuri Catinca era asociata cu niste greci. Aveau impreuna magazinul Kiki, aflat in complexul Unirea. Grecii au reclamat atunci furtul unei mari sume de bani. Cea vizata era, desigur, Catinca. Prinsa oarecum la mijloc, aceasta a amenintat ca se sinucide. De dragul ei si poate de a nu da nastere unui scandal, Petre Roman i-a dat suma necesara pentru a o inapoia grecilor. Vazandu-se cu banii in buzunar, Catinca a decis ca-i mai bine sa-i cheltuiasca pe anumite placeri. Intr-un final fiica fostului prim-ministru a fost salvata de un prieten, care a platit suma reclamata de asociatii ei greci"

O prietena:
"Acum doua luni Catinca Roman a venit la noi ca sa vorbim despre un proiect de televiziune. Tocmai fusesem dimineata la banca sa scot banii pentru salarii. Stiam exact cat am in portofel. In firma eram doar eu si partenera mea, care era in montaj. Am lasat-o in birou pe Catinca singura pret de cinci minute, cat m-am dus sa-i fac un ceai. Inainte sa ies i-am zis: "Hai cu mine la bucatarie sa mai stam de vorba. Mi-a spus ca vine imediat. Eu o tot strigam si ea zicea "acum, acum" A aparut un pic tulburata si cu geanta ei in mana. S-a asezat pe scaun si isi tinea geanta in brate de parca ii era frica sa nu i-o ia cineva. Mi s-a parut straniu gestul, dar nu mi-am batut capul cu asta. Am facut ceaiul, ne-am intors in birou, unde a mai stat vreo 5 minute, dupa care mi-a spus ca se grabeste si a plecat. Repet: eram doar eu in birou. Partenera mea era in montaj, in alta camera. Dupa ce a plecat Catinca au venit doi dintre colaboratorii nostri carora trebuia sa le dau banii. Am deschis portofelul si-am inghetat. Mi-am dat seama ca imi lipseau bani, peste 20 de milioane de lei vechi. Nu puteam sa-mi dau seama cum au putut sa dispara pentru ca nu mai fusese nimeni in biroul meu. A doua zi si-a schimbat numarul de telefon si nu am mai vorbit niciodata, ea venind la noi aproape saptamanal pana atunci."


La toate aceste acuzatii,foarte multe la numar si detalii,Catinca Roman se apara mai mult sau mai putin convingator.Concluziile le trageti dumneavoastra
Catinca Roman
"Mi se pare aberant ceea ce se spune avand in vedere ca nimeni din cei care ma acuza nu m-au sunat sa-mi reproseze acest lucru. Am fost la Dan Coma in urma cu doi ani, aveam ceva de cumparat. Cat despre Corina, stiu ca a fost la un shooting pentru o revista si spunea ca i s-a furat poseta cu banii. Asta s-a intamplat acum multi ani, iar in acea locatie mai erau zeci de persoane in afara de mine".
sursa:cancan.ro
protv.ro

Unirea Urziceni,campioana Romaniei!

miercuri, 10 iunie 2009

Unirea Urziceni a devenit noua campioana a Romaniei,dupa scorul de 1-1 impotriva Stelei.Meciul a fost disputat acasa iar cu aceasta victorie,matematic devine campioana anului acesta.
Cele doua goluri au fost marcate de Bogdan Stancu pentru ros-albastrii si respectiv Rusescu pentru ialomiteni.
Mare ascensiune pentru o echipa care a reusit sa avanseze din Divizia C in noua Liga I,reusind sa castige 10 milioane pentru locul asigurat in Champion's Ligue.

Andreea Tonciu o desfiinteaza pe Ramona Gabor


Dupa ce a fost demisa in direct de Adriana Bahmuteanu,Andreea Tonciu revine in vizorul presei cu niste declaratii malitioase pe care le face asupra colegelor de breasla.Intrebata ce parere are despre Ramona Gabor,aceasta vorbeste numai de rau asteptand parca o ocazie de o desfiinta pe sora Monicai.Se pare ca in ultima vreme scandalul troneaza in randul surorilor Gabor!

Reporter: Este adevărat că ai avut o aventură de doar o noapte cu Gabi, actualul iubit al Ramonei Gabor?

Andreea Tonciu:
Nu este adevărat. Eu şi cu băiatul ăsta am fost împreună vreo 3-4 luni. Nu ştiu de ce se bagă domnişoara Ramona în seamă şi nu ştiu ce vrea să rezolve cu asta. Ştiu că ei îi pla-ce publicitatea, dar să vedem cum o să iasă din gura mea, dacă tot i-a plăcut să se ia de mine.

Reporter:
Cât de bine îl cunoşti pe Gabi?
Andreea Tonciu: Foarte bine îl cunosc. Îi cunosc foarte bine şi familia.

Reporter:
I-ai zis Ramonei Gabor să aibă grijă, că lui îi place să joace în cazinouri?
Andreea Tonciu: Fata asta e o moldoveancă mincinoasă, careia îi place să bage de la ea.

Reporter:
De ce crezi că face lucrurile astea? Are ceva cu tine?
Andreea Tonciu:
Hai să-ţi zic cum stau treburile. Gabi, şi în ziua de azi mă mai caută şi mă sună să mă vadă măcar cinci minute, ai înţeles? Poate i-o fi văzut mesajele către mine în telefonul lui. Eu am acum o altă relaţie, şi, de când sunt cu această persoană, nu l-am mai căutat şi nici nu i-am mai răspuns la telefon.

Reporter:
Şi atunci?
Andreea Tonciu: Păi, dacă Ramona s-a pus cu mine, o să-i pară rau. Pe mine nu mă face o moldoveancă incultă, venită din fundul Moldovei, care are şi o grămadă de fiţe. Păi, există vreun grad de comparaţie între mine şi ea? Umblă beată prin cluburi, se pupă cu toată lumea, nu are bani nici de chirie, dar stă într-un cartier rezidenţial? A făcut-o şi pe sora ei, Monica Columbeanu, de râs. Comportamentul ei e al unei femei uşoare.

Reporter:
Cu cine se pupă prin cluburi?
Andreea Tonciu:
Păi, inclusiv cu Adi Pescariu, make-up artistul care ne machiază la prezentări.

Reporter:
La ce televiziune lucrezi acum?
Andreea Tonciu:
O să încep din octombrie să prezint matinalul la Canal 1.
sursa:libertatea.ro

Pepe inselat de Oana Zavoranu

luni, 8 iunie 2009

Zilele trecute Oana Zavoranu si Monica Columbeanu s-au certat ca la usa cortului la emisiunea de pe Kanal D,de la care nu a lipsit si cliseul "te dau in judecata,am avocat!"
Acum Oana a atras atentia dupa ce paparazzi au surprins-o sarutandu-se in masina ei de fite cu un jurnalist de la "Acces direct".Contactat telefonic de Madalin Ionescu,Pepe a reactionat destul de urat la aflarea vestii.Auzind in emisiune hohote de ras din cauza intrebarilor puse de moderator,Pepe iritat mai in gluma mai in serios declara amenintator:
“Îţi promit că lucrurile nu se vor opri aici.Am eu grijă de bărbatul din maşina Oanei”

Evenimentele mondene din weenkend-ul trecut




Weekend-ul trecut a fost presarat cu multe evenimente mondene din capitala.Cuplurile Petre Roman-Silvia Chifiriuc si Bodo(Proconsul)-Loredana si-au unit destinele,ambele nunti fiind unele discrete cu putini invitati.
La fel de discrete au fost si botezurile fetitei cantaretei Sandei Ladosi si baietelului Monicai Stan,la care au participat intr-un cadru intim cei mai apropriati prieteni.
Mult succes vedetelor in continuare!

David Carradine-sinucidere sau accident?




Moartea celebrului actor David Carradine a pus multe semne de intrebari:sinucidere sau moarte accidentala?Desi actuala sotie al marelui actor cunoscut pentru rolurile din filmele Kung Fu şi Kill Bill declara faptul ca sotul sau a fost ucis,fosta consoarta Marina Anderson este de alta parere.
Aceasta este sigura ca moartea a suvernit accidental datorita comportame
ntului deviant al fostului partener de viata.Aceasta declara faptul ca actorul in varsta de 72 de ani era mare amator de sex salbatic,din acest punct de vedere fiind foarte ciudat si masochist.
“Căsnicia noastră a fost distrusă de comportamentul deviant al lui David. Voia să experimenteze jocuri sexuale care pe mine m-au îngrozit. Îi plăcea să simtă durere. Aşa că le-a încercat cu necunoscute, iar eu mi-am făcut bagajele şi am plecat. Sunt convinsă că moartea lui a fost accidentală şi s-a datorat unei tehnici ciudate de masturbare. Oricum, David făcea sex brutal”

EBA,europarlamentar!


Elena Basescu,a reusit prin multa multa munca si rabdare in politica, sa castige un mandat un parlamentul european.Desi lupta a fost acerba,iar populatia s-a calcat in picioare sa voteze politicianul preferat,EBA a adunat 4% din voturi care ii permite sa ne reprezinte cu seriozitate si patriotism pe plan european.
Aceasta domnisoara de Bamboo cu un viitor roz in politica si fara nici un ajutor din partea lui Traian Basescu(rautaciosilor...) declara cu multa mandrie si patos ca va reveni in PD-L alaturi de presedintele partidului Emil Boc-Poc(emisiunea lui Andrei Gheorghe)
Sunt foarte mandra de ceea ce am realizat, dar este timpul sa ma intorc in partidul in care am crescut

Castigatorii alegerilor europarlamentare:
  1. Alianta PSD+PC 31%
  2. PD-L 30,4%
  3. PNLcu 16,6%
  4. UDMR 9,1%.
  5. PRM 7,2%,
  6. EBA (3,6%)

Sorana Carstea,mai departe la Roland Garros!

marți, 2 iunie 2009

Sorana Carstea este o tanara de numai 19 ani care a reusit sa ajunga in semifinalele turneul Roland Garros.Aceasta a reusit o victorie neasteptata 3-6, 6-0, 9-7 impotriva fostei numar 1 WTA,Jelena Jankovici.
La urmatorul meci romanca va juca cu australianca Samantha Stosur.Oricum Sorana este tenismena cu cele mai bune rezultate din istoria tenisului feminin romanesc,iar faptul ca a ajuns atat de departe intr-o competitie de Grand Slam.
“Am o zi liberă şi mâine sper să fiu fresh. Nu mai contează cu cine joc. Nu m-am întâlnit până acum cu Samantha Stosur, dar o cunosc şi ştiu cum se mişcă. Voi încerca să dau totul să câştig şi să ajung în semifinale”
Totul despre tanara speranta al tenisului autohton:
  • S-a născut la Târgovişte, la 7 aprilie 1990.
  • Are 1,76 m şi 59 kg .
  • E în circuitul profesionist din 2006.
  • A fost iniţiată în tenis la 4 ani, de mama sa, Liliana, şi de tatăl, Mihai.
  • Are un frate, Mihnea, cu cinci ani mai mic.
  • Vorbeşte perfect engleza şi spaniola şi bine franceza.
  • Adoră să meargă la cumpărături, să citească, să vizioneze filme, să rezolve integrame şi să se joace cu cei doi papagali ai ei.
  • Oraşele favorite sunt New York şi Londra: “Sunt mari, nu te poţi plictisi”.
  • Modelul ei este Steffi Graf.
  • Se pregăteşte de Bacalaureat.
  • Formaţii de muzică preferate: Erreway, Backstreet Boys.
  • Cărţi favorite: Harry Potter, Înger şi demon.
  • Filme preferate: Mr. & Mrs. Smith, Harry Potter.

Zavoranca la cutite cu Columbeanca!



Un alt mare scandal se prevede in showbiz-ul autohton!Columbeanca,invitata fiind la emisiunea "Pact cu Diavolita",trebuia sa respecte scenariul in care avea loc un casting de soferi bine facuti.Dupa ce Monica a fost plimbata zambind prin platou de respectivii participanti,aceasta i-a cerut gazdei sa taie scenele respective considerand a fi indicente.Cum Zavoranu nu i-a facut pe plac,sotia lui Irinel a inceput cu amenintari si cu pretentii de mare diva
"Am destula putere sa fac tot ceea ce imi doresc. Sa fac in asa fel incat sa fie "bine" cu aceasta emisiune. Cum m-am certat cu cei de la Pro TV pot sa ma cert si cu voi"

Auzind pretentiile si amenintarile la adresa echipei,moderatoarea emisiunii de pe Kanal D nu a mai stat pe gandiri,si a dat-o imediat afara din platou ."Iesi afara, nesimtito!", a spus, nervoasa, Oana spre uluirea Monicai, careia nu ii venea sa creada ca este tratata in asa fel.
In timp ce doamna Columbeanu spera la o conciliere pe cale amiabila,Zavoranu a dat-o deja in judecata,declarand ca invitata ei primeste cate 300 de euro la fiecare aparitie tv.
"A inceput sa ameninte ca emisiunea e un balci si un fake (n.r. - facatura) si ca ea are pile sa o distruga. Eu nu accept santajul si amenintarile. Nimeni nu o sa-mi impuna ce sa fac in emisiunea pe care o prezint. Eu nu
mi-am permis sa spun altora ce sa faca in emisiunea lor si nici nu am avut tupeul si nesimtirea de a ameninta si de a santaja un moderator TV. Am stiut sa respect gazda si casa in care m-am dus chiar daca uneori nu mi-au convenit intrebarile"